Imi place sa calatoresc. Daca ar fi dupa mine as fi plecata in fiecare weekend. Nu sunt genul de persoana care sa stea pe plaja si sa leneveasca cu un cocktail langa mine. Ador drumetiile, momentele in care simt ca nu mai pot dar stiu ca trebuie sa ajung la finalul destinatiei.

De curand am facut o scurta drumetie pana in apropiere de manastirea Frasinei (spun apropiere pentru ca este o zona interzisa femeilor) si am reusit in sfarsit sa ma relaxez urcand pe munte. M-as putea declara fara probleme novice cand vine vorba de urcat insa in acelasi timp nu refuz o astfel de escapada.

Indicatorul spre manastire arata 7 km ,deci stiam din start ca mai am inca atat de facut si la intoarcere. Mi-am luat inima in dinti si am plecat pe drum in jurul orei 11. O  parte din drum a fost prin padure si nu am simtit caldura. Totusi lipsa de conditie fizica si-a spus cuvantul: din 5 in 5 m ma opream, beam putina apa si ma vaitam. Senzatia aia de iesit sufletul din piept, infundat urechi si dureri ba de picior, ba de spate…Am trecut si peste asta.

De mult imi doream sa fac un drum unde sa nu fie nimeni, doar paduri, pasari si liniste. Din pacate aproape de Bucuresti o varianta ar fi Valea Prahovei- un loc mult prea aglomerat pentru mine….

Ne-am bucurat nespus ( mai ales eu) cand am ajuns la o prima fantana. Surprinzator s-a intretinut foarte bine mai ales ca era veche de cativa zeci de ani.Langa ea se odihnea un batranel care iesise sa-si plimbe calul. Ne-a vorbit atat de calm si de frumos incat simteam deja ca pasisem intr-un fel de zona aparte. Eram intr-o alta lume, intr-un loc in care cei care ar putea strica ceva ajung mai greu. Am zburdat pe dealuri si am mancat prune, mere, mure si afine de unde am apucat. Mare mi-a fost mirarea sa vad gradini lasate in voia Domnului si prune uscate in pomi. Pacat de dulceata lor…

Dupa un timp am ajuns intr-un satuc. Cateva case batranesti si oameni extrem de sociabili. O batranica ne-a indicat drumul spre manastire si ne-a povestit si cum stau lucrurile cu accesul femeilor la manastire.

Trecand si de case am intalnit o caprioara cu doi pui. A fost pentru prima oara cand vad in padure si nu la zoo. A ramas putin blocata, la fel si eu. Nu e tocmai ok senzatia cand auzi ceva fasnind in padure, ceva destul de mare si tu esti destul de departe de orice civilizatie. Am fost placut surprinsa si destul de spontana sa o fotografiez.

Trecand apoi pe un drum asfaltat am intalnit doua fete care stateau singure pe marginea drumului si…citeau. Am avut putina invidie in privire dar mi-am vazut de drum.

Si uite asa am ajuns aproape de manastire. Ne-am oprit, am mancat putin si ne-am intors. Deja dupa vreo 14 km de mers simteam ca as putea urca pe orice munte. Nu de aceeasi parere am fost seara cand febra musculara si-a spus cuvantul.

Pentru ca am mai multe fotografii va invit pe picassa: – Culivia…spre manastirea Frasinei