Monthly Archives: December 2012

…la final de 2012

Am ajuns cuLivia sau mai bine zis cu mine si la sfarsit de an.

A fost un an si bun si greu. Paradoxal a fost un an care mi-a placut si care la final ma face sa zambesc multumita. Spun paradoxal pentru ca acum imi plac momentele grele prin care am trecut. Si nu, nu sunt masochista. A fost o lectie care mi-a aratat ca oricat de negre sunt lucrurile ele doar par asa si oricat de rai sunt oamenii nu inseamna ca trebuie sa ne lasam afectati de vorbele lor.

As fi vrut sa scriu pe scurt ce am facut in anul acesta insa a fost unul atat de plin incat nu as putea sa ma decid cu ce sa incep.

Stiu ca am schitat deja in minte ce vreau sa realizez/fac in anul 2013 si sunt sigura ca voi reusi. Nu voi pune lista aici pentru ca mai intai de toate vreau sa fac lucrurile pentru mine. Ar fi mult mai interesant sa va spun dupa ce le realizez. Corect?

Ma bucur ca sunt optimista in privinta acestui nou an.

O sa fie un an excelent pentru ca nu are de ales!

…la cursul lui Lorand Soares-Szasz

Cand pleci de la un seminar/curs tinut de Lorand iei cu tine un sentiment care te pune pe ganduri. Iti vine sa opresti putin timpul in loc si sa te gandesti bine. Mai exact ai sentimentul acesta: ” Trebuie sa fac ceva ACUM! ” . Multi dintre traineri ne spun ce sa facem, cum facem insa nu stiu sa transmita sentimentul acela de actiune imediata. Teorie intalnim la orice pas insa intotdeauna este mai greu cu practica. Ne notam nume de carti, filmulete, autori si ne spunem: ” O sa le caut mai tarziu”. De cate ori nu am lasat acest tarziu pe niciodata?

Timp de 3 ore l-am urmarit captivata pe Lorand. Se vede ca este dedicat si entuziasmat de ceea ce face. Pune pasiune cand vorbeste si are incredere in ceea ce isi doreste.

Cred ca fiecare dintre noi cautam acel ceva care sa ne faca sa simtim o scanteie, sa ne mobilizam.

Pe langa modul exceptional in care a tinut cursul mi-a placut felul in care abordeaza viata de familie si cat de importanta este pentru el. Foarte multi oameni de afaceri ( dar nu majoritatea) uita de familie si de faptul ca fara ei nu ar fi ajuns nicaieri. Lorand are un hobby foarte placut: sotia lui.

Nu ma asteptam sa fie atat de bun si regret ca am gandit chiar si pentru  o secunda asta. De ce? Pentru ca ar insemna ca am plecat de la bun inceput cu gandul ca nu o sa-mi placa. Din fericire am fost placut surprinsa!

In pauza seminarului am avut ocazia sa interactionam cu cei prezenti la curs si sa facem schimb de carti de vizita. La final aveam in mana peste 15 carti de vizita si deja ma gandeam cum as putea sa-i abordez pe cei care mi le-au dat. Cu siguranta voiau sa pastram legatura si erau interesati de orice i-ar putea ajuta in afacere daca au simtit nevoia sa faca acest schimb. Corect?

De mentionat este faptul ca la scurt timp l-am reintalnit pe Lorand la un alt seminar ( la cel sustinut de Andy Owen). De ce va spun asta? Pentru ca el a tinut mortis sa ne spuna ca isi doreste sa devina cel mai bun in ceea ce face si ca profita de orice moment ca sa invete de la speakeri internationali. Cu siguranta nu a vorbit doar de dragul audientei pentru ca l-am vazut si la acest curs.

Am si cateva materiale scrise de Lorand si sper sa-mi fac timp zilele astea sa le citesc. Au fost 3 ore din timpul meu pe care consider ca le-am castigat atat pe moment cat si pe termen lung.

Cand ai fost ultima data la un curs care sa fie sustinut cu emotie si sa aiba in acelasi timp si caracter?

 

…si analiza PERT in managementul de proiect

Acum cateva zile am fost la un seminar cu tema “Analiza Pert in managementul de proiect”. Am citit pe scurt despre ce era vorba si mi-am dat seama ca trebuie sa merg sa aflu cateva lucruri noi despre cum pot sa organize mai bine proiectele incepute.

Din punctul meu de vedere absolut tot ce facem in viata este de fapt un proiect. Daca vrem sa cumparam ceva, sa organizam un eveniment, o vacanta sau orice altceva care implica un buget si timp atunci inseamna ca avem in fata un proiect. Succesul apare in functie de cum punem totul la cale si cum impartim exact activitatile.

Cursul in sine a fost interesant si din fericire singurul obstacol intalnit in calea acestui proiect a fost doar ninsoarea puternica de dupa acesta. Iesisem afara si desi aveam ochelarii inghetati si nu mai vedeam nimic aveam acea satisfactie pe care o avem cu totii dupa ce invatam ceva nou. Un sentiment deosebit care nu poate sa fie exprimat in cuvinte, insa toti cei care il avem il recunoastem.

Revenind la tema cursului pot spune ca PERT este o analiza sa-i spunem obligatorie pe langa tot ceea ce face Gantt. La prima vedere cei prezenti la curs si chiar si eu ne-am intrebat de sa avem nevoiePERT in managementul de proiect de inca o analiza daca avem deja un grafic care spune cam acelasi lucru. Da, adevarul este ca a spune cam acelasi lucru nu inseamna ca avem doua analize identice.Aceste doua metode se completeaza atat de frumos incat in momentul in care le aplici te intrebi cum de te-ai descurcat fara ele pana in prezent.

PERT este o solutie perfecta pentru proiectele complicate. Fiecare etapa este importanta si timpul alocat ei ne arata daca reprezinta un nod vital pentru proiectul nostru. Pe scurt o analiza PERT ne ajuta sa avem raspuns la intrebarile de genul: “Cum ar fi daca?”; sa identificam interdependentele intre activitati; sa estimam corect timpul necesar pentru fiecare etapa in parte; sa optimizam corect resursele si nu in ultimul rand sa evaluam performantele.

Inca mai am multe de invatat despre PERT insa seminarul acesta a fost o prima lectie care mi-a deschis putin mai mult ochii cand incep un proiect.

Daca evaluam constant activitatiile cu siguranta vom avea succes. Asta apropo si de ceea ce inseamna PERT – Program Evaluation and Review Tehnique.

Daca vreti sa cititi mai multe despre PERT:

Thinking in project management terms

PERT Chart

Critical Path Analysis and PERT Chart

 

sursa foto: aici

 

…si numele de formatii sau actori

Astazi simt nevoia sa ma amuz cu o chestiune strict legata de mine.

Eu sunt genul ala de persoana care nu tine minte numele actorilor,  cantaretilor sau regizorilor.  Daca sunt intrebata prea repede care sunt actorii mei preferati habar nu am ce sa raspund. Stiu ca si voi aveti un astfel de prieten…cu totii il avem!

Mereu asociez filmul cu persoana si atunci cand povestesc ceva anume spun cam asa: “Da, actorul acela gras e  ala care a jucat in filmul cu actorul din filmul de actiune  cu echipa aceea care sparge o banca si apoi se ascund in interiorul bancii. Hai ca stii, spune-mi cum il cheama! E cu O sau cu P? ”

Stiu tot ce se intampla intr-un film, tin minte in detaliu aboslut orice se intampla insa uit numele actorilor. Cel mai amuzant este atunci cand incep sa caut pe Google numele unui actor si ma straduiesc sa caut dupa replici din film sau detalii care au avut loc in timpul filmului. Nu e putin cam ciudat sa stii replici din filme insa sa uiti nume de actori celebri?

La un moment dat am fost la un interviu si am fost intrebata care este actorul meu preferat. Acum stiu raspunsul pentru ca m-am straduit sa-mi amintesc insa in momentul respectiv nu am stiut ce sa raspund nu pentru ca nu as fi avut unul ci pentru ca nu-i stiam numele. Trebuie sa fi fost putin penibil sa stii raspunsul la oricare alta intrebare din cadrul interviului insa sa te blochezi cand esti intrebat care este actorul preferat.

Sper ca nu este nimic grav si de fapt se intampla un fenomen inteligent: reusesc sa tin minte doar lucrurile cu adevarat importante. Detaliile nu-mi scapa niciodata!