Anul acesta imi doresc mai mult ca niciodata sa merg la teatru. Nu cred ca am apucat sa scriu pe acest blog despre aceasta pasiune  insa suntem doar la inceput, avem tot timpul din lume pentru recomandari si piese bune.

Nu stiu de ce dar acum mi-am amintit de prima oara cand am mers la teatru.

Cand am primit invitatia am fost entuziasmata precum un copil care primeste o ciocolata. Imediat dupa entuziasm m-am intristat si mi-am dat seama ca nu am cu ce sa ma imbrac. In mintea mea era o conceptie clara la momentul respectiv: la teatru nu te poti imbraca oricum. M-am stresat 2 zile inainte si in acelasi timp am stresat-o si pe mama care a alergat saraca cu mine prin magazine ca sa-mi gasesc hainele potrivite pentru teatru. Tot nu intelegea ce vreau si nici eu nu stiam ce vroiam insa stiam ca nu pot sa merg in blugi. In final mi-am luat un costumas bej si o gentuta eleganta.Nu m-au multumit deplin insa aveam nevoie de ceva special pentru iesire.

Dupa ce m-am imbracat am simtit ca sunt pregatita. M-am dus incantata de parca mergeam la cine stie ce intalnire importanta. Mare a fost surprinderea mea cand am intrat in sala si am vazut ca eram printre putinele persoane care nu venisera in blugi sau chiar pregatiti de plaja ( da, erau niste barbati in pantaloni scurti). Am fost trista sa vad ca oamenii nu gandesc la fel. Probabil ca nici nu-mi imaginam vreo secunda acel scenariu. Din punctul meu de vedere scena era o diferenta de la cer la pamanat fata de un film. Cand esti intr-o sala de teatru unde oamenii aceia incearca sa fie perfecti pentru tine …tu ce faci pentru a le oferi respectul reciproc?

Anii au trecut de atunci si de cateva ori am mers si eu imbracata mult mai normal insa mereu am pastrat o decenta si am simtit ca-i respect pe cei de pe scena. La fel cum si ei ma respecta si fac tot posibilul ca sa fie totul pe placul meu/ al nostru. Nu judec pe nimeni sau cel putin nu o mai fac. Prima data cred ca mai mult am fost in stare de soc si nu voiam sa accept ca nu sunt toti imbracati la 4 ace. Fiecare este liber sa se imbrace exact cum simte. In prezent este de apreciat mai mult faptul ca oamenii nu au uitat de teatru si mai putin important (sa zicem) este aspectul vestimentar.

Maine as vrea sa ma uit putin mai atent in sifonier, sa las blugii si geaca acasa si sa aleg o rochie si un palton. De ce? De dragul teatrului si al actorilor exceptionali care ne incanta privirile de fiecare data.

Poate ne vedem maine la piesa Poker de la Teatrul de Comedie.