Imi place sa calatoresc. Daca ar fi dupa mine as fi plecata in fiecare weekend. Nu sunt genul de persoana care sa stea pe plaja si sa leneveasca cu un cocktail langa mine. Ador drumetiile, momentele in care simt ca nu mai pot dar stiu ca trebuie sa ajung la finalul destinatiei.
De curand am facut o scurta drumetie pana in apropiere de manastirea Frasinei (spun apropiere pentru ca este o zona interzisa femeilor) si am reusit in sfarsit sa ma relaxez urcand pe munte. M-as putea declara fara probleme novice cand vine vorba de urcat insa in acelasi timp nu refuz o astfel de escapada.
Indicatorul spre manastire arata 7 km ,deci stiam din start ca mai am inca atat de facut si la intoarcere. Mi-am luat inima in dinti si am plecat pe drum in jurul orei 11. O parte din drum a fost prin padure si nu am simtit caldura. Totusi lipsa de conditie fizica si-a spus cuvantul: din 5 in 5 m ma opream, beam putina apa si ma vaitam. Senzatia aia de iesit sufletul din piept, infundat urechi si dureri ba de picior, ba de spate…Am trecut si peste asta.