Plimbari lungi, carari de munte pustii, cer senin, miros de brad- o combinatie de milioane!

Am plecat cu noaptea-n cap din capitala pentru ca mi-am dorit neaparat ca la 7 dimineata sa urc dealuri. Fiecare cu nebuniile lui…si as fi putut foarte bine sa lenevesc in pat pana la 10 si apoi iar sa lenevesc. Ar fi fost prea simplu.

In fine, de data aceasta ceasul a sunat la ora 3.45 dimineata. Nu prea stii ce se intampla cu tine la ora aia, insa stii cu siguranta este clar ca trebuie sa bei o cafea si sa prinzi putere.

Drumul prin capitala a fost lejer, doar cateva masini care se intoarceau din cluburi mai puteai sa zaresti pe strazi la ora respectiva. Autostrada in schimb mi-a facut o surpriza placuta si am vazut un rasarit de soare superb.Am fost incantata de priveliste precum un copil care tocmai a primit o bomboana. Chiar ciudat sa poti sa te entuziasmezi atat de mult pentru un soare care rasare zilnic.

La Vladesti (zona unde se afla Lacul Frumos)  am ajuns cu bine, bineinteles fara opriri.  Cand sa ies din masina ce credeti ca s-a intamplat? Am fost lovita de un aer rece drept in freza. Nu mai cunoscusem senzatia de racoare de ceva timp . Mi-am pus hanoracul inclusiv gluga si am pornit la drum. Efectiv imi inghetasera urechile. E destul de brusca trecerea la 10-12 grade cat erau in acea dimineata, plus ca vantul batea si el si amplifica frigul.

Aici povestea s-a repetat precum ultima mea calatorie pe munte. Gafaituri, opriri lungi si dese si dureri de tot felul. Urcam si imi spuneam: “Tu ai vrut aici, te-ai incapatanat asa ca mergi mai departe”. Cand aproape ca-mi pierdusem orice urma de putere…am ajuns. Poate este un lucru doar imaginar sau chiar exista insa am simtit ca ma incarc cu  energie pozitiva. Stiati ca se spune ca aceasta zona chiar este vestita din acest punct de vedere?
Pe langa energia extraordinara oferita de traseu si loc m-am bucurat de frumusetea cerului, de padurea linistita si de dealurile care ofereau o imagine de neuitat.

La ora 10 dimineata leneveam, insa nu in pat ci intinsa pe o patura si faceam fotografii. Bineinteles focusam incaltarile. Am inchis ochii si m-am simtit putin prost de faptul, ca pe drum, a existat o urma de indoiala ca am plecat prea de dimineata.
A fost o zi lunga dar frumoasa.
Oameni calzi, zambete sincere, cer aparte, rasarit fabulos si liniste. Multa liniste.

Sa va spun ca mi-a trecut prin gand ca intr-o buna zi sa ma mut acolo sus intr-un satuc din zona?

De abia astept urmatoarea plecare.

Azi nu am urcat fotografiile pe picasa.