…despre ce nu ar trebui sa publicam pe contul personal de facebook

Fiecare cont este diferit pentru ca oamenii au personalitati proprii. Un simplu cont de facebook spune mai multe decat crezi despre felul tau de a fi.

Uneori exageram si nu ne dam seama ca o simpla postare poate sa ne faca mai mult rau decat bine. Ca sa nu aducem in discutie si cazul firmelor care posteaza diferite lucruri care nu-si au rostul pe facebook. (Asta este deja o alta poveste- vom discuta intr-un post viitor)

Tocmai de aceea consider ca ar fi indicat sa ne gandim de cateva ori inainte de a scrie ceva- lucru valabil nu doar pentru facebook cat si pentru bloguri sau alte conturi de social media.

Sa punctam pe scurt ce anume nu ar trebui sa existe pe contul tau:

1. Rezultatele obtinute la jocurile de pe facebook.

In afara de faptul ca reprezinta o pierdere de timp nimeni nu este interesat daca esti in top sau ai o ferma online dezvoltata.

In plus gandeste-te ce parere isi va face seful tau cand o sa vada postarea ta?

Eu blochez orice fel de aplicatie de acest gen, chiar nu sunt interesata sa ma joc sau sa ajut intr-un fel ca sa ai un scor mai mare.

 

2. Fotografii indecente.

E vara, e soare si mergem cu totii la mare. Asta nu inseamna in mod automat ca trebuia sa te vedem in bikini pe plaja sau dormind pe o canapea din club dupa o noapte interminabila. Daca tu consideri ca este ceva “cool” sau “la moda” sa stii ca nu toata lumea crede acelasi lucru.

De multe ori chiar propriul profil de facebook este considerat a fi CV-ul tau. Nu unul pe care sa-l folosesti la angajare ci unul personal.

Macar de ar fi publicate doar abdomene perfecte si nu burti disgratioase care ar trebui sa stea ascunse. Nu mi se pare ok sa vad astfel poze ale doctorului la care merg sau ale unui eventual partener de afaceri. Nu stiu de ce. Poate imi spuneti voi.

Personal am cateva albume pe facebook intitulate ” De ce imi place…”  grupate pe diferite categorii. Mi se pare o abordare interesanta si o sursa de forografii care merita sa fie vazute.

 

3. Orice referire nepotrivita la actualul sau fostul loc de munca/sef/coleg.

Deja este cunoscut faptul ca multi angajatori intra pe conturile de facebook ale angajatilor pentru a le vedea opiniile. Daca spui ceva de rau despre fostul sef cu siguranta asa vei face si in viitor despre actualul. Si uite asa te poti trezi cu o bila neagra fara sa-ti dai seama care este provenienta ei.

Se poate lua si la nivel personal. Atunci cand iti versi nervii pe facebook pentru un lucru personal referitor la un prieten probabil ca data viitoare se va gandi de doua ori inainte sa vorbeasca ceva cu tine.

Nu este locul si momentul potrivit ca sa te plangi pentru ceva, cel putin nu pe facebook.

 

4. Probleme personale: de la certurile cu prietenii la despartirile de parteneri.

Sunt lucruri mult prea personale din viata ta pentru a fi impartasite pe facebook. Plangi pe umarul unui prieten real si atat.

 

5. O mie de poze de la nunta/botez.

Iti intelegem fericirea insa acest lucru nu ar trebui sa te faca sa exagerezi cand postezi fotografii. Poti sa faci un album micut prin care sa impartasesti bucuria ta. Este absolut normal atat timp cat intelegem termenul de limita.

 

6. Daca tot discutam despre fotografii cu siguranta ne putem referi si la cele cu pisicute si catei.

Stiu ca aceste fotografii strang sute de like-uri. Dar pentru asta intri tu pe facebook? Pentru acea notificare rosie?

Daca ai un magazin specializat sau un site de profil esti iertat pentru ca in acelasi timp inseamna ca ai si un motiv pentru care ne tot arati acele pisicute simpatice- incerci sa promovezi un serviciu/produs.

 

7. Nu spune tuturor adresa ta completa. Mai ales daca ai un profil public. Cu siguranta nu vrei sa ai vizitatori nepoftiti. La fel evita sa dai “check in” chiar peste tot. Nu este deloc atractiv sa fii in metrou sau pe autostrada si sa spui acest lucru online.

Daca vrei sa povestesti despre locatii frumoase care chiar merita sa fie vizitate este recomandat sa le spui si altora. Cu siguranta as vrea sa merg intr-un club/ bar frecventat foarte des de o persoana apropiata mie. Check-in-ul ma ajuta sa inteleg ca este un loc de incredere care merita atentia mea in viitorul apropiat.

 

8. Nu porni discutii personale incepand de la o postare generala. Pentru astfel de discutii exista mailul si mesajele private.

Am vazut certuri si insulte care nu-si aveau locul pe o retea de socializare.

 

9. Pastreaza-ti opiniile in legatura cu religia sau politica, mai ales daca ai un cont cu multi prieteni. Nu are rost sa pornesti discutii inutile.

Cu totii stim in ce se transforma internetul in general cand sunt alegeri sau probleme referitoare la politica.

 

10. Gandeste-te de doua ori inainte sa spui ceva referitor la activitatea ta la birou. Unele informatii sunt confidentiale si desi ai impresia ca  sunt in siguranta este recomandat sa le pastrezi pentru tine.

 

11. Nu trimite invitatii la toate evenimentele posibile. Gandeste-te inainte daca respectivul este interesat de ceea ce tu promovezi. Poate nu toti cautam cursuri de gatit, intalniri ciudate sau cursuri de dezvoltare personala.

 

Cea mai simpla varianta de protectie este va folositi de setarile de confidentialitate. Daca prietenii tai de pe facebook sunt si prieteni apropiati poti face astfel incat informatiile sa fie vizibile doar lor. Atunci esti liber sa spui si sa impartasesti tot ceea ce simti fara sa fi urmarit/a de vreun strain.

 

Vrem sa fim in centrul atentiei si este ceva absolut uman, majoritatea simt nevoia sa spuna: unde merg, ce lucreaza, unde locuiesc, ce le place, ce nu le place, ce planuri au, ce relatii…

Nu sunt oare prea multe informatii care ne izoleaza pe internet? Cand postam informatii fara rost ar trebui sa tragem un semnal de alarma , sa inchidem facebook-ul si sa iesim in lume. Sa iesim, sa socializam si sa lasam mobilul.  Nu rezolvam nimic daca iesim in grup si toata lumea “butoneaza” referitor la ceea ce se discuta si in final se ajunge tot pe facebook.

 

Social media reprezinta o unealta buna atat timp cat este folosita moderat si cu anumite scopuri clar definite.

De ce am scris acest articol? Ca sa va trimit la o plimbare cu prietenii. O plimbare frumoasa si reala.

sursa foto: Aici

Leave a Reply

Your email address will not be published.